Costel Iordăchiță – „Familia Lahovari – ascendență și destin politic” (Editura Carminis, Pitești, 2oo4.)  Un argument pentru viziunea aulică  asupra istoriei, prin informație, metamorfozele bibliografiei, rafinamentul cercetării, scriitura, din desenul evenimențial, savoarea excursului genealogic

Costel Iordăchiță – „Familia Lahovari – ascendență și destin politic” (Editura Carminis, Pitești, 2oo4.)  Un argument pentru viziunea aulică  asupra istoriei, prin informație, metamorfozele bibliografiei, rafinamentul cercetării, scriitura, din desenul evenimențial, savoarea excursului genealogic

Studiul despre Costel Iordachiță, pe care-l interpretam, constituie un argument pentru viziunea aulică  asupra istoriei, prin informație, metamorfozele bibliografiei, rafinamentul cercetării, scriitura, din desenul evenimențial, savoarea excursului genealogic. Un argument impotriva improvizatiei,tipologiei oralitatii, în cercetare, plagiatului, agramalitatii, spoitorilor din panoplia leadership. Scoala de istorie franceză, recentă, mai ales prin liricitatea reflexiva, construirea pas cu pas a discursului, stilului, trimit spre savoarea, veche, de la Onciu, Iorga, pana la Sacerdoteanu. Istoricul, inserand lirismul necesar pentru memorabilitatea discursului istoric, urmand si pasii scolilor frecventate de familia Lahovari, developeaza filmul vechi si nou in acelasi timp, al istoriei ca discurs asimilat despre nouminos-ul Intemeierii. Nouminosul Intemeirii, care are, de fapt, si cogitatem, nu numai indoiala, ci si starea de indoială. Parcursul spre starea de indoiala cuprinde si elemente indescifrabile, pentru moment sau pentru totdeauna, pentru a fi depăsite, rezolvabile apoi (formulare prozaică), ca in principiul antropic, din cosmologie. Din, in sensu spre in intelectum, nedescriptibil.

 

 

..Este o vecinătate, păstrănd proporțiile,fremătătoare, intremătoare..

Confesiunea lui Costel Iordăchită: „Originară din Fanarul Constantinopolului ,stabilită in Tara Romănească spre sfărsitul secolului al XV111-lea, familia al cărei trecut incercăm a-l reconstitui s-a integrat pe deplin societătii românesti, si-a impletit intru totul destinele cu cele ale tării, a avut partea sa de contribuție-modestă, este adevărat – la făurirea istoriei moderne. Ea a dat tării funcționari devotați, politicieni iscusiți, diplomați activi, oameni de cultură si juristi de seamă, insă drepturile sale la recunoștinta posteritătii sunt indreptătite”. Si:

 

„Ascensiunea membrilor sai de la modesta dregatorie de ispravnic la detinatorii portofoliilor ministeriale, de la reprezentantii boierimii de clasa a II-a in Obsteasca Adunare la fruntasii si doctrinarii conservatori, de la modeștii președinți de tribunale la distinșii șefi de misiuni diplomatice, de la ofițerii Miliției Pământene la gradul de general al armatei române ne poartă pașii prin 13 decenii de mare densitate istorică. Demersul acesta, fascinant, dar anevoios, acordă șansa aprofundării cunoașterii structurilor și mentalităților unei epoci de mari prefaceri, conturează imaginea unor oameni ancorați în realitățile unei societăți tumultoase.”

„…în istorie, numele Lahovari a rămas în sfera referintelor generale, contextuale, imaginea purtătorilor lui s-a situat, de cele mai multe ori, în condul de umbră al altor personalități. Numai câtorva dintre ei le-au fost consacrate articole de presă sau scurte lucrări memorialistice.”[1](citate de Costel Iordachita)

 

 

„Prezența lui Al. Lahovari în fruntea Ministerului Afacerilor Străine este privită cu speranțe și încredere de colonia albaneză din România, reprezentată de societatea „Drita”. Amenințați cu deznaționalizarea de către elementele slave, locuitorii româno-albanezi din Peninsula Balcanică privesc Regatul Român ca pe singura speranță pentru înfăptuirea aspirațiilor lor naționale. Ideea este din nou subliniată de președintele menționatei societăți, Narcio, în scrisoarea adresată șefului diplomației române, pe care îl consideră un bărbat demn și plin de patriotism.”[2]

„Spirit superior și deschis, se înscrie în rândul adevăraților oameni de stat, care dovedesc conștiința responsabilităților superioare, se situează cu mult deasupra politicienilor ariviști – iluștri reprezentanți ai politicianismului – chiar și deasupra multor oameni politici cu vocație, care enunță idei politice, care, pe lângă ambiții, denotă concepții și responsabilități.

Promovarea unei politici externe prudente, echilibrate, i-a adus succese lăudabile și multe aprecieri favorabile. Am reținut, nu tocmai în spiritul obiectivității, pe aceea a regelui Carol I: Doi miniștri de externe a avut țara: Kogălniceanu și Lahovari.

Politica de nuanță conservatoare și diplomația îl vor captiva și pe fratele său.” [3]

„Recunoașterea drepturilor noastre asupra Basarabiei de către guvernul italian, obținută în 1927, este ultimul mare succes al carierei sale diplomatice.

Vestea încetării activității îi este adusă la cunoștință de ministrul de externe, N. Titulescu, la 20 decembrie 1927, printr-o emoțională scrisoare, în care elogiază marile sale servicii consacrate „apărării neobosite și luminate a intereselor României”, calitățile rare pe care le posedă și care îl vor așeza „în viața diplomatică a României ca una din cele mai strălucite figuri a ei”. Prin decretul Regenței din 31 decembrie 1927 este „pus în poziție de retragere din oficiu pentru limită de vârstă, spre a-și regula drepturile la pensie”. Locul său de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Curtea Regală Italiană este luat de Dimitrie I. Ghica, ministru plenipotențiar clasa a I-a, Secretar General al Ministerului afacerilor străine.”

Pentru metoda profesorului Costel Iordăchiță, cităm, interpretând: În capitolul despre Alexandru N. (1840-1897) sunt cercetate sute de titluri, cărți și din arhive.[4]

„Mitraillez-moi cette canaille!”, pretind adversarii politici că ar fi cerut el la ieșirea din Cameră, în ziua de 11 martie 1871. Acuzația fiind reeditată de un ziar liberal în 1885, Al. Lahovari, aflat în afara vieții politice active publică în ”L’independence Roumaine” o scrisoare de dezmințire, care se încheie astfel: „Adaug că ministrul Catargi, din care am avut însemnata onoare de a face parte, nu a împușcat niciodată pe nimeni, nici măcar canalia; dovada este că ea se află încă în viață și mai înfloritoare ca oricând”.[5]

trimiteri, apoi, la:( Universul literar, 1897, Revista poporului, 1900, Literatura și arta română, 1906, George Bengescu, Cateva suvenire ale carierei mele. I. Ghica, V. Alecsandri, Al. Lahovary, Bruxelles, Editura Paul Lacomblez, 1899)

Alexandre Lahovary, 1899

Alexandru N. Lahovary, București, 1908

Alexandru N. Lahovary. Moartea și înmormântarea lui, București, 1899

„În alte lucrări, numele lui este amintit doar în contextul evenimentelor la care a luat parte: înființarea Junei Drepte, coalizarea grupărilor și fracțiunilor conservatoare în jurul lui Lascăr Catargi, fondarea Partidului Conservator[6], activitatea acestuia și a Partidului Liberla-Conservator[7], încercările de realizare a unificării conservatoare[8], organizarea Opoziției Unite[9], dezbaterea programului junimist, sprijinul acordat de conservatori principelui Carol I în condițiile intensificării mișcărilor radicale[10], proclamarea regatului și discutarea dotei Ferdinand, dezbaterea unor proiecte de legi[11] și a problemei Dunării, declararea porturilor Brăila și Galați ca porturi libere[12], formarea guvernului Manolache Costache Epureanu („cloșca cu pui”), activitatea guvernamentală conservatoare, politica față de românii din Transilvania, negocierea și semnarea celui de al doilea tratat de alianță cu Austro-Ungaria și a convențiilor comerciale cu Germania și Austro-Ungaria[13].

Corectitudinea în cercetare este vizibilă. Diferența specifică vine din calmul valorilor, din liniștirea scriiturii, din frecventarea, de fapt, a valorilor integratoare. Rationalitatea cercetarii si stilistica pulsionala,logica afectiva…

Acelasi fenomen, al iluminismului, este hermeneutizat de    Alexandru Piru în Literatura română veche, [14], de la Ion Apostol Popescu [15] la Serafim Duicu, studii monografice, peste  mie de pagini, cum îi plăcea să spună ministrului Serafim Duicu, sunt dedicate unor reprezentanți ai Școlii Ardelene: Gheorghe Șincai[16] Samuil Micu-Clain (Pe urmele lui Samuil Micu-Clain, 1986) si Petru Maior.de la Edgar Papu,(Raspantii. Forme de viata si cultura, Bucuresti, 1936; Arta si imagine, Iasi, 1939; Solutiile artei in cultura moderna, Bucuresti, 1943; Giordano Bruno. Viata si opera, Bucuresti, 1947; Calatoriile Renasterii si noi structuri literare, Bucuresti, 1967; Din luminile veacului, Bucuresti, 1967; Intre Alpi si Marea Nordului. Eseuri asupra artei germane, Bucuresti, 1973; Arta si umanul, Bucuresti, 1974; Din clasicii nostri. Contributii la ideea unui protocronism romanesc, Bucuresti, 1977; Barocul ca tip de existenta, I-II, Bucuresti, 1977; Existenta romantica. Schita morfologica a romantismului, Bucuresti, 1980; Orizonturi la inceput de veac, Bucuresti, 1982; Apolo sau ontologia clasicismului, Bucuresti, 1985; Despre stiluri. Bucuresti, 1986; Lumini perene. Retrospectii asupra unor clasici romani, Bucuresti, 1989; Excurs prin literatura lumii, Bucuresti, 1989, la Nicolae Balota Euphori-on, Bucuresti, 1969, de la Dimitrie Popovici (La litterature roumain a l epoque des Lumiers) la Ioana EM.Petrescu, Budai-Deleanu, Ion şi eposul comic. – Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1974,  Silvia Curticapeanu,Eugen Negrici, (Iluziile literaturii romane,p.34), Dan Horia Mazilu Vocația europeană a literaturii române vechiBucureștiEditura Universității din București1974 – Udriște NăsturelBucureștiEditura Minerva

 

 

 

 

Vestea încetării activității îi este adusă la cunoștință de ministrul de externe, N. Titulescu, la 20 decembrie 1927, printr-o emoțională scrisoare, în care elogiază marile sale servicii consacrate „apărării neobosite și luminate a intereselor României”, calitățile rare pe care le posedă și care îl vor așeza „în viața diplomatică a României ca una din cele mai strălucite figuri a ei”. Prin decretul Regenței din 31 decembrie 1927 este „pus în poziție de retragere din oficiu pentru limită de vârstă, spre a-și regula drepturile la pensie”. Locul său de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Curtea Regală Italiană este luat de Dimitrie I. Ghica, ministru plenipotențiar clasa a I-a, Secretar General al Ministerului afacerilor străine.”

 

Corectitudinea in cercetare este vizibila. Diferenta specifica vine din calmul valorilor, din linistirea scriiturii, din frecventarea, de fapt, a valorilor integratoare:

 

IZVOARE

Arhiva Episcopiei Râmnicului și Argeșului

Arhiva Ministerului Afacerilor Externe

Direcția Arhivelor Naționale Centrale, Achiziții Noi, fond Administrative Vechi, fond Arsaki Apostol, fond Bălăceanu, fond Bibescu, fond Biserica Krețulescu, fond Butculescu, fond Cantacuzino, fond Carp P. P., fond Casa Regală, fond Casa Școalelor. Donatori, Colecția Documente Diplomatice 1626-1847, Colecția George Potra, fond Divanul Judecătoresc, Documente Muntenești, fond Episcopia Râmnicului, fond Felurite Pricini, fond Filipescu, fon Ghica Dimitrie, ș.a.

Biblioteca Academiei Române, S. Corespondență, fond dr. Angelescu Constantin, fond Antina Gr., fond Bălăceanu Ion, fond Bengescu G., fond Bianu I., fond Bibescu George, fond Brătianu I. I. C., fond Brătianu Vintilă, fond Catargi Lascăr, fond Ciurcu Al., fond Corespondența Palatului, ș.a.

IZVOARE EDITE

Lahovari, Grigore I., Călătoria unui boier român în Europa la anul 1770,Bucuresti,1898.

Lahovari, Ion, Chestia agrară în România, București, 1907

PERIODICE

Le monde illustre, XVIII, vol. 35, 1874

Calendarul literar ilustrat, București, 1894-1895

Calendarul revistei Lumea Ilustrată, București, 1894

MEMORII. SCRIERI „DE EPOCĂ”

Argetoianu, Constantin, 1907-1912-1914. Conferința ținută la Cercul de Studii al Partidului Conservator,27 noiembrie 1914,Bucuresti,1915.

Bacalbașa, Constantin, Bucureștii de altădată,vol.1-4,Bucuresti,1927-1936

Carp, P. P., Era nouă. Discursuri parlamentare,Bucuresti,1888

Filipescu, Nicolae, Albii și roșii. Discurs rostit în întrunirea de la 28 august 1894,Bucuresti,1894

Idem, Moștenirea liberală. Discurs rostit în ședința Camerei de la 25 noiembrie 1899

Ionescu, Take, Discursuri politice, vol. III (1896-1899)

Marghiloman, Al., Doctrina conservatoare, conferință ținută la Fundația Universitară, Carol I în ziua de 18 februarie 1923

LUCRĂRI GENERALE

Argetoianu, Constantin, Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri,Editura Humanitas,Bucuresti,1991.

Bălăceanu-Stoinici, Constantin, Cele trei săgeți. Saga Bălăcenilor

Berindei, Dan, Aspecte ale problemei agrare în Țara Rpmânească la începutul domniei lui Cuza Vodă

Bianu, I. O comunicare obștească a condițiilor păcii de la Kuciuk Kainargi

Bodea, Cornelia, Lupta românilor pentru unitate națională 1834-1849

Brătianu, Gh., Două veacuri de la reforma lui Constantin Mavrocordat, București, 1940

Idem, La politique exterieure du Roi Charles I-er de Roumanie, București, 1940

Bucur, Marin, C. A. Rosetti. Mesianism și donquijotism revoluționar, Editura Minerva, București, 1970

Bulei, Ion, Atunci când veacul se năștea

Bunea, A., Parlamentul României în sprijinul învățământului românilor din Transilvania (1892-1899)

Campus, Eliza, Din politica externă a României. 1913-1947

Caracostea, D., Hohenzollernii, antemergătorii statului modern, București

***, Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație

Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, Editura Minerva, București, 1972

Dabija, Al. Chestia țărănească și partidul liberal, Iași, 1913

Dame, Fr., Histoire de la Roumanie Contemporaine, Paris, 1900

Djuvara, Neagu, Între Orient și Occident. Țările Românie la începutul epocii moderne, București, 1995 (Cartile lui Neagu Djuvara reflexivizeaza bibliografia romaneasca, si, implicit, pe cea europeana. Doctoratul sau durand aproape 2 decenii, fiind alaturi de Gheorghe Bratianu. Autorul cartii despre despre Marea Neagra in primul rand, intre putinii romani cu doctorat „bun pentru Occident”.

 

Drăghicescu, D,. Din psihologia poporului român, Editura Albatros, București, 1995(Noul Sfantul Ioan boteaza cu ratiune)

Idem, Partidele politice și clasele sociale, București, 1922

Idem, Titu Maiorescu. Schiță de biografie psiho-socială, București, 1940

 

Dumitru, Snagov, I., Le Saint Siege et la Roumanie moderne (1866-1887)

Duțu, Al., Coordonate ale culturii românești în sec. al XVIII-lea, București, 1968

Idem, Cultura română în civilizația europeană modernă, Editura Minerva, București, 1978

Idem, Iluminism și preromantism în cultura română, în „Revista de istorie și teorie literară”, nr. 1, 1972

Idem, Literatura română în epoca luminilor. Imaginea unei epoci, în „Revista de istorie și teorie literară”, nr. 2, 1971

Idem, Stereotipuri și imagini noi în comunicarea intelectuală din sec. al XVIII-lea, în „Revista de istorie”, nr. 3, 1985(superbe studii si superbe polemici ,cu, de exemplu,Paula Diaconescu..)

Idem, Teodor Pompiliu,  Iluminismul (Discutia despre iluminismul romanesc, in general, cuprinde studii importante in cultura romana, de la Alexandru Dutu la Iosif Pervain, de la Nicolae Iorga la Stefan Ciobanu, de la Al.Piru la D.Popovici, de la Ion Apostol Popescu la Serafim Duicu, de la Edgar Papu la Nicolae Balota)

Si

„Prezența lui Al. Lahovari în fruntea Ministerului Afacerilor Străine este privită cu speranțe și încredere de colonia albaneză din România, reprezentată de societatea „Drita”. Amenințați cu deznaționalizarea de către elementele slave, locuitorii româno-albanezi din Peninsula Balcanică privesc Regatul Român ca pe singura speranță pentru înfăptuirea aspirațiilor lor naționale. Ideea este din nou subliniată de președintele menționatei societăți, Narcio, în scrisoarea adresată șefului diplomației române, pe care îl consideră un bărbat demn și plin de patriotism.” (Arhiva M. A. E., Problema 82, 1888-1904, Legi de organizare, vol. 4, f. 37)

 

„Spirit superior și deschis, se înscrie în rândul adevăraților oameni de stat, care dovedesc conștiința responsabilităților superioare, se situează cu mult deasupra politicienilor ariviști – iluștri reprezentanți ai politicianismului – chiar și deasupra multor oameni politici cu vocație, care enunță idei politice, care, pe lângă ambiții, denotă concepții și responsabilități.

Promovarea unei politici externe prudente, echilibrate, i-a adus succese lăudabile și multe aprecieri favorabile. Am reținut, nu tocmai în spiritul obiectivității, pe aceea a regelui Carol I: Doi miniștri de externe a avut țara: Kogălniceanu și Lahovari.

Politica de nuanță conservatoare și diplomația îl vor captiva și pe fratele său.” (p. 146)

Volumul profesorului Costel Iordăchită implinește paradigma cercetătorului artifex..

 

„[1] Alexander Lahovary, în „Rumanische Wochenschrift”, II, 1892, p. 94095; Alexandry Lahovari, în „Universul Literar” XV, nr. 10, 1897, p. 3;Alexandru N. Lahovari. Moartea și înmormântarea lui, 1987, București, Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1899; Alexandre Lahovary, Bucarest, Imprimerie La Roumanie, E. S. Cerbu, 1900; Alexandru Lahovari, în „Literatură și artă română”, 1906, p. 443-449; Alexandru Lahovari (1841-1897), București, Tipografia G. A. Lăzăreanu, București, 1908; Antonescu, Petre, Ioan N. Lahovari, în „Revsta pădurilor”, XXIX, București, 1915, p. 241-247; Bibesco, Marthe, Un ami de la France: Jean N. Lahovary, în „La Revue de Paris”, Paris, 1922, XXIX, t. III, p. 5-27; Idem, Portraits d”hommes. Ferdinand de Roumanie, Herbert Henry Asquith, Anatole France, Jean Lahovary, Paris, 1929; Dissescu. C., Cum vorbia Al. Lahovari, în „Literatură și artă română”, 1899, IV, p.486-496; Torouțiu I. E., Studii și documente literare, vol. II, Editura Junimea. București, Institutul de Arte Grafice Bucovina. 1932; Ibidem, vol. X, „Semănătorul”, Institutul de Arte Grafice Bucovina, f. a.”

 

[2](apud,Costel Iordachita..) Arhiva M. A. E., Problema 82, 1888-1904, Legi de organizare, vol. 4, f. 37

[3] Iordachita,Costel – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.146

[4] (apud,Iordachita..)***Alexander Lahovary, în Rumanische Wochenschrift, 1892, II, p. 94-95

[5] (apud..)Iordachita..)Cf. ***,  Alexandre Lahovary, București, 1899, p. 51;

[6] Apostol, Stan, Grupări și curente politice în România între Unire și Independență (1859-1877), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124

[7] C. Bacalbașa, Bucureștii de altădată, vol. II, 1927 apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti,  2oo4, p.124

[8] Traian Lungu, Viața politică în România la sfârșitul sec. al XIX-lea (1888-1899), Editura Științifică, București, 1967 Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124

[9] ***, Cum s-a înfăptuit România modernă, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1993 apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124

[10] Vasile Russu, Mihai Timofte, Împrejurările și semnificația instaurării guvernării conservatoare Lascăr Catargi (martie 1871), în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie A. D. Xenopol, Iași, XVI, 1979, p. 359-384 apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124

[11] ***, Istoria parlamenului și a vieții parlamentare din România, Editura Academiei, București, 1983 apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124

[12] Paraschiva, Câncea, Viața politică din România în primul deceniu al independenței de stat (1878-1888), Editura Științifică, București, 1974, apudCostel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124

[13] ***, România în relațiile internaționale (1699-1939), Editura Junimea, Iași, 1980, apud  Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124

[14] Alexandru, Piru în Literatura română vecheEpoca veche, vol. 1, Epoca Premodernă, Ediția a doua revăzută, Editura Didactică și Pedagogică, București-1970, Perioada veche, Editura didactică și pedagogică-1970, Ediția a treia  revăzută (Referent științific Șerban Cioculescu, prof. dr. doc. D. Păcurariu, referent științific, la Epoca  Premodernă, Prof. dr. Șerban Cioculescu, prof. dr. doc. Constantin Ciopraga)

[15] Ion Apostol, Popescu,  Literatura romana veche,Tg.Mures,1972

[16] Serafim, Duicu, Pe urmele lui Gheorghe Șincai

 

Prof. dr. Ion Predescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *