Școala Martiriului de Florin Caragiu

Școala Martiriului de Florin Caragiu

 

Volumul lui Florin Caragiu „Școala Martiriului”este dens,cu idei bine cumintite,in vederea, spune Cristian Voicilă,”marii treceri”a fiecăruia.”Marea trecere”ar avea o sinonimie aproximativă in sintagma „hotarul de taină”(Avva Glelasie),”fiintele -intru moarte,devenind mai intăi din indivizi (notiune specifică găndirii cantitative)persoane ,asemănăndu-se ,printr-o asceza de o viată ,Chipului(eikon eikonos),Domnului Nostru Iisus Hristos.

La Scoala Martiriului,afirmă Florin Caragiu,invătăm „să iesim din carapacea prejudecătilor,obisnuintelor,comoditătilor si deprinderilor ce opun rezistentă schimbării si innoirii noastre…Innoirea omului nu poate avea loc intr-o stare de spirit căldută,lipsită de focul răvnei si al pătimirii din dragoste,de generozitatea renuntării si a dăruirii de sine”.

Discutănd despre sfintii martiri, asertiunea lui Florin Caragiu are proprietatea si expresivitatea termenilor:”Privirea spre cele de Sus este potentată,in cazul sfăntului martir,in primul rănd de un adănc simtămănt al stării descoperite inaintea lui Dumnezeu.Trăim sub privirea Lui.Simtindu-se cuprins in privirea lui Dumnezeu ca intr-o icoană ,martirul nu ezită să mărturisească despre iubirea ce invăluie lumea si pune capat fricii de moarte ce ne inrobeste pănă in tenebrele instinctuale si inconstiente”.

Pregătirea pentru martiriu are căteva trepte ,in structuralitate cu cele interioare si cele exterioare .Extrovertirea nu poate insemna depăsirea de sine,iar introvertirea nu poate fi  totul in privinta celor exterioare.”In fapt,ceea ce vindecă ruptura intre interior si exterior este harul lui Dumnezeu ,in lumina căruia transpare o intelegere iconică asupra vietii in ansamblul ei”.

Si:”Sfintii  martiri se apropie de jertfa cu nădejde si bucurie,avănd incredintarea apropierii de incununarea unui lung sir de nevointe si de intrarea in atmosfera intima a vietii dumnezeisti”.

Sau:”Sfintii Martiri nu caută la fata omului .Pentru ei .cea mai mare demnitate din creatie este cea  consfintită de pecetea  chipului lui Dumnezeu,demnitatea de a fi om”.

O corectă situare istorică:”Crestinismul primar a surprins lumea antica prin paradoxala sa asezare.Pe de o parte nu a militat pentru răsturnarea ordinii exterioare”.Au dat Cezarului ce este al Cezarului,dar au răsturnat sistemul lumii antice numai prin puterea dragostei.Puterea dragostei nu a bulversat numai o rotită intr-un sistem.” Omul e mai presus de orice sistem din lumea creată,pentru ca taina chipului său are potentialul infinit al indumnezeirii”. Victoria omului derivă din devenirea sa ,in vecinătatea transcendentei.

Cultura actuala nu incumbă decat rareori sentimentul mărturisirii,ceea ce atrage nocivitatea timpului modern si postmodern.Interpretarea lui Florin Caragiu in acest context este următoarea: „Dispozitia autentică a mărturisirii nu este guvernată de  o logică a prestigiosului,cum ar putea să pară,ci de o logică a smeririi sau micsorării de sine iubitoare(Ioan 3,30),in favoarea punerii in prim-plan a dragostei dumnezeiesti”.Despre mărturie si mărturisitori ,a scris recent o carte de esente,Sorin Lavric:”Glasuri din Bolgie”.

Lectura volumului , „Scoala Martiriului”,de Florin Caragiu este intrematoare.

Corbu Raluca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *