UN MOMENT ISTORIC: CONGRESUL PARTIDULUI NAȚIONAL ȚĂRĂNESC MANIU MIHALACHE

UN MOMENT ISTORIC: CONGRESUL PARTIDULUI NAȚIONAL ȚĂRĂNESC MANIU MIHALACHE

La Alba Iulia, în ziua de 30 martie 2019, a avut loc congresul unui partid despre care publicul larg are destul de puține cunoștințe, embargoul mediatic împiedicând difuzarea largă a evenimentului pe care l-am numit istoric.  Vom explica pentrtu ce termenul istoric nu este hazardat. Partidul Național Țărănesc, s-a format în 1926 prin fuzionarea Partidului Național (Iuliu Maniu) și cel Țărănesc (Ion Mihalache). PNȚ din Transilvania a jucat un rol de cea mai înaltă anvergură în înfăptuirea Marii Uniri din 1918, dar și țărăniștii din vechiul Regat au luptat pentru acest ideal. În timpul regimului comunist instaurat în urma ocupării țării noastre de trupele sovietice, toți cei care au jucat un rol important în actul unirii au fost arestați și condamnați la ani grei de închisoare. Chiar de la înființarea Partidului Comunist Român, acesta afirma clar că Basarabia (cel puțin, în prima etapă) trebuie încorporată Uniunii Sovietice.

După evenimentele din decembrie 1989, partidul a reapărut ca PNȚ-CD, creștin-democrația fiind adoptată în urma contactelor pe care  le-a avut Corneliu Coposu,încă înainte de prăbușirea comunismului  Creștin-democrația este  puțin cunoscută în România, poate și din cauza noutății doctrinei sale, care s-a cristalizat spre sfârșitul ultimului război mondial, pentru ca după încheierea ostilităților să reprezinte forța care a ridicat Europa din ruine. Germania pierduse cel mai mare capital uman iar orașele sale, bombardate, nu mai erau decât mormane deziduri prăbușite. Nici celelalte țări nu arătau cu mult mai bine. În aceste condiții s-a structurat doctrina creștin-democrată.  Nici o țară nu se mai putea reface singură după război. A apărut nucleul celor șase state: Germania, Franța, Italia, Olanda, Belgia și Luxemburgul, prima comunitate europeană, care , mai târziu, va devein UE. Toți conducătorii acestor șase state erau creștin-democrați, acesta a constituit liantul și totodată motorul refacerii economice și sociale. În toate țările vesteuropene, partidele aflate constant la conducere sunt cele creștindemocrate. În Parlamentul European, majoritatea a fost deținută permanent de creștindemocrați, dar, mai recent, prin extensie, s-a format o grupare de dreapta în care, pe  lângă creștindemocrați au aderat și alte partide, constituind astfel Partidul Popular European (PPE), al cărui nucleu de forță sunt creștindemocrații. În România, două partide și-au revendicat doctrina creștin democrată: PNȚCD și PNGCD. Toate partidele  emanate din ramificarea FSNului le-au considerat ca principali adversari. PNGCD, care a ratat foarte de aproape pragul pentru a intra în Parlamentul European în urmă cu două serii de alegeri, a intrat într-un con de umbră, iar PNȚCD, dirijat de Aurelian Pavelescu, a fost anexat de PSD. Diferența de doctrină între PSD și Creștindemocrație este atât de mare încât, în acest plan , nici o apropiere nu este posibilă. Din acest motiv, oamenii cu vederi clar creștin-democrate au constituit un veritabil partid creștin-democrat, onorându-i în titulatură pe cei doi corifei, martiri ai închisorilor comuniste, Maniu și Mihalache. Dragostea de patrie este un element comun, verticalitatea  în fața amenințării unei noi forme de totalitarism care în momentul de față vrea să-și subordoneze total (și) justiția este o caracteristică de atitudine, iar principiile creștindemocrației reprezintă busola politică a acestui partid. Doctrina așează pe primul plan munca cinstită, proprietatea, onoarea, dreptatea socială, cinstea și atitudinea pronunțat ecologistă. Se promovează dezvoltarea unei cât mai puternice clase de mijloc. Accentul principal se pune pe educație, de la vârstele cele mai fragede și până la cele înaintate, iar în centrul procesului educational se plaseză morala. Elementul esential este persoana,  individul ca unicat, liber și responsabil totodată.

Deoarece procesul unificării europene contină să înainteze cu toate piedicile care i se pun, persistăm în în spiritul Ideii Europene și al creștin-democrației și credem cu tărie că PNȚMM va deveni în curând  forța de primă mărime pe eșicherul politic al României  pe care o va ridica la înălțimea pe care o merită.

Președintele PNȚ-MM, Radu Rizescu, Președintele de onoare și garantul doctrinar totodată, Mihai Grigoriu, precum și cei nouă Vicepreședință aleși la Congres, se vor arăta, sperăm din toată inima, la nivelul de încredere care derivă din demnitățile pe care le dețin.

Corneliu Zeana

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *