Fenomenologia privirii critice

Fenomenologia privirii critice

Profesor de elită şi publicist remarcabil, de pe meleaguri vâlcene (născut la Bărbăteşti-Vâlcea, 1952), descendent dintr-o familie cu tradiţii culturale (unchiul său Ştefan Bobei a fost asistent al lui Mihail Dragomirescu), coautor la unele manuale şi programe didactice, Ion Predescu are şi o bogată activitate de critic şi istoric literar, reflectată în prestigioase reviste de cultură din ţară (,,Scrisul Românesc’’, ,,Vatra’’, ,,Tribuna’’, ,,Ramuri’’, ,,Orizont’’, ,,Atheneum’’, ,,Euphorion’’ etc).
Eseul monografic Cezar Baltag, conceptul şi privirea (Editura ,,Scrisul Românesc’’, 2013) este la origine o teză de doctorat, susţinută sub coordonarea ştiinţifică a profesorului univ. dr. Eugen Negrici, unul dintre cei mai cunoscuţi şi autorizaţi critici români de astăzi, care este şi prefaţatorul volumului, totodată.
Cezar Baltag rămâne unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai generaţiei ’60, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Ana Blandiana şi alţii nu mai puţin valoroşi. Despre Cezar Baltag s-au scris foarte multe studii, eseuri şi articole publicate în reviste sau în volume de critică şi istorie literară, dar în afară de prezentul eseu monografic al lui Ion Predescu nu mai există decât o altă încercare exegetică: Cezar Baltag, monografie, antologie comentată, receptare critică (Editura Aula, Braşov, 2001) de Mircea A. Diaconu.
Deşi este un scriitor complex, poet şi eseist, de o incontestabilă valoare, Cezar Baltag se pare că a intrat, deocamdată, într-un con de umbră, ceea ce s-a întâmplat şi cu alţi exponenţi ai generaţiei sale. Or, tocmai acesta este unul din rosturile criticii, de a-i scoate pe scriitorii uitaţi la lumină şi de a-i impune conştiinţei publice. Misiune de care exegetul se achită în mod exemplar, prin această carte din care se pot reţine multe observaţii percutante.
Ion Predescu este un analist profund şi subtil, format la şcoala criticii franceze. Referinţele din critica franceză se ţin lanţ în acest volum. Nume de cea mai mare rezonanţă ale criticii franceze revin frecvent în eseul său monografic. Chiar sintagma din titlu: ,,conceptul şi privirea’’ este preluată din critica franceză, din eseul ,,L’Oeil vivant’’ ale lui Jean Starobinski. Se poate spune că Ion Predescu profesează o fenomenologie a privirii critice. Relaţia dintre concept şi privire este biunivocă. Privirea descoperă conceptul care o atrage. Cea mai importantă operaţie a hermeneuticii constă în descoperirea conceptelor ce stau la baza operei. Critica lucrează, înainte de toate, cu concepte. Această teorie se aplică foarte bine unui scriitor atât de conceptualizat şi intelectualizat ca autorul Răsfrângerilor.
Ion Predescu aspiră spre un discurs critic cât mai complet, integrator. Eseistul practică o hermeneutică filosofică sprijinită pe o amplă erudiţie, dar recurge şi la alte orientări critice, la textualism, semiotică, poetică şi poietică, urmărind ,,mecanismul gândirii producătoare’’, în consens cu magistrul şi coordonatorul său ştiinţific.
În prima parte, exegetul se ocupă, cum era şi firesc, de altfel, de eseurile lui Cezar Baltag, pentru că, dacă este să găsim un ,,cogito’’ al operei lui Cezar Baltag, aici îl descoperim, în latura cea mai conceptuală a creaţiei sale. Autorul ţine să precizeze, de la bun început, că eseurile lui Cezar Baltag nu sunt poetice, metaforice, cum ne putem aştepta, ci ştiinţifice, filosofice şi teosofice şi literare. Ne reţin atenţia: Maiorescu sau verticalitatea culturii, Autenticitate şi substanţă la Camil Petrescu, Metaforă şi destin la Lucian Blaga, Paradigma eliadiană, Timpul sărbătorii sau prezentul continuu.
Cezar Baltag se regăseşte cel mai mult în mnodelul Mircea Eliade, din a cărui operă a şi tradus şi pentru înţelegerea căruia a profesat o hermeneutică a sacrului.
Partea cea mai consistentă a volumului este dedicată poeziei. Cezar Baltag s-a impus ca unul dintre cei mai rafinaţi poeţi ai generaţiei sale, un poet ermetic, orfic şi ezoteric, de descendenţă barbiană, înrudir cu Nichita Stănescu, despre care a şi scris, declarându-şi afinităţile structurale şi de limbaj. Eseurile şi poezia sunt ca două vase comunicante. Chiar poezia lui Cezar Baltag are o pregnantă tentă eseistică.
În prezentarea poeziei, Ion Predescu procedează cronologic şi prin parafraze foarte expresive şi explicite: Comuna de aur (Efluviile diegezei); Vis planetar (Mit, simbol); Răsfrângeri (Extazele reci ale conceptului); Odihnă în ţipăt (Lumea e un semn, forma un preconcept); Şah orb; Madona din dud (Homo ludens); Unicorn în oglindă (Producerea fonematică şi orizontul de aşteptare al conceptului); Dialog la mal (Euristica reflexivităţii); Euridice şi umbra (Jocurile Thanatosului); Chemarea Numelui (Transcendenţa semnului).
Cezar Baltag, conceptul şi privirea de Ion Predescu este un eseu incitant şi provocator, viu şi şocant pe alocuri, cu fraze memorabile, ce se reţin la lectură. Una dintre ele mă îndeamnă la reflecţie şi meditaţie: ,,Critica este creaţie, în măsura în care e stil’’. Aşa este, stilul salvează critica de ariditate şi o face plăcută la lectură, ca o proză de idei.

Ovidiu GHIDIRMIC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *