O carte pentru istoria minţii şi a sufletului, ca experiere esopică a dăruirii Ilie Gorjan: „Monografia comunei Orleşti”

O carte pentru istoria minţii şi a sufletului, ca experiere esopică a dăruirii Ilie Gorjan: „Monografia comunei Orleşti”

 

 

Cartea generalului-scriitor  Ilie Gorjan, Monografia comunei Orleşti, judeţul Vâlcea, are prefaţa  semnată de Academicianul Emilian Popescu, orleştean de origine. Recunoscut pentru erudiţia sa, pentru exhaustivitate, pentru acribia în studierea vechilor texte istorice şi nu numai, personalitate în sine a lumii noastre teologice, ştiinţifice, Emilian Popescu girează o carte de excepţie a unui scriitor de excepţie: Ilie Gorjan.

A trebuit să remarc de la început un fapt deosebit. Şi să încercăm să decelăm genotextul spre fenotext, care a pus în consonanţă cele două personalităţi, sigur, adăugând sintagma mutas mutandis. Un prim element de functivitate în a stabili ce-i leagă pe cei doi autori în constituirea mitului lor personal ar fi parcurgerea volumelor lor reprezentative, ca lectură şi scripturalitate, ca poesis şi poein.

Dragostea academicianului Emilian Popescu pentru hieroglifele vechi, pentru ceea ce conţin dincolo de desfăşurarea lexematică va ţine de idealitatea fonemului. Unde începe utopia literei în studiile lui Emilian Popescu, acolo se constituie istoria mentalităţilor în calitate de forma mentis.

Cine citeşte poezia lui Ilie Gorjan va descoperi sentimentul iubirii livreşti, şi nu numai, în sensul desprinderii de ceea ce se numeşte posesie. Erotica lui Ilie Gorjan se desfăşoară ca o mitologie  a bucuriei imaginarului posesiei. Am folosit aceste concepte şi desfăşurări metaforice pentru a încerca să aproximăm cum de poetul Ilie Gorjan, care se distinge şi se identifică în monografia citată, l-a determinat pe academicianul Emilian Popescu, obişnuit în aparenţă cu erudiţia in sine, în fapt cu idealitatea erudiţiei, să instituie un sentiment rar, al conubialităţii. (Vladimir Streinu)

Îi mai uneşte în acelaşi timp mitul eternei reîntoarceri în spaţiul copilăriei, amândoi fiind orleşteni.

O frumoasă frază întregitoare şi de memorie afectivă rosteşte Emilian Popescu, în orizontul de aşteptare al rostului definit de Constantin Noica, atunci când vorbeşte despre civilizaţia ţărănească, în finalul prefeţei, pe care o dedică volumului Monografia comunei Orleşti, judeţul Vâlcea: În centrul comunei ne întâmpină monumentul ridicat în memoria eroilor căzuţi la datorie în primul război mondial, în număr de 110, iar în curtea bisericii un altul unde sunt pomeniţi cei care au căzut în cel de-al doilea război mondial, în număr de 30. Cifrele sunt mari, dar ele relevă marele pericol în care se afla ţara atunci şi totodată elanul de luptă până la jertfă al ostaşilor, pentru împlinirea idealului naţional, adică eliberarea ţării şi unitatea neamului românesc. În afară de aceste două monumente se află cruci de pomenire ale eroilor şi ale celor adormiţi, în general, la vedere, pe drumuri, în faţa caselor celor adormiţi, la troiţe ori fântâni. Credem că este o moştenire romană veche din perioada în care în Oltenia exista Provincia Dacia Malvensis. Limba vorbită era latina populară şi în vocabularul oltenesc de astăzi se întâlnesc cuvinte de origine latină, precum şi forme verbale ca perfectul simplu, moştenite de atunci şi folosite de olteni chiar astăzi.

            Cartea aceasta este dedicată comunei Orleşti, numită vatră de jertfe şi glorii”, în semn de recunoştinţă a autorului pentru moştenirea de la părinţii şi strămoşii săi şi a tuturor localnicilor.

            Şi noi îi suntem recunoscători pentru munca depusă, realizarea frumoasă şi totodată îl felicităm pe autor cu cordialitate.[1]( Ilie Gorjan, Monografia comunei Orleşti, judeţul Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, Râmnicu-Vâlcea, 2018)

Debutul acestui volum, prin introducerea autorului, se desfăşoară astfel: 20 mai 1388. Primăvara pare un concert de garoafe, având la pupitru pe cel mai iscusit menestrel: timpul. Timpul, cu secera lui adormită pe crengile de mătase ale sorţii. Timpul, cu aripile lui de secunde, mărşăluind discret pe portativul presărat cu stele. Primăvara îşi soarbe liniştită miresmele şi se încolăceşte ca iedera pe braţele albastre ale Oltului. Colinele Râmnicului îşi sună întruna verdele cu trompetele din puf de păpădie, iar Capela îşi apleacă genele peste suita ce-i poposeşte la picioare. Oameni şi cai sărută văzduhul cu buze de drum lung şi deapănă pe flori de tei vorbe de amiază cu silabe înmuiate în izvor de munte.

            Măria-sa, voievodul Mircea, dictează unui grămătic: Mircea cel Bătrân, voievod, dăruieşte ctitoriei sale m-rea Cozia, satul ORLEŞTI, satul lui Halgaş, un obroc anual şi 300 sălaşe de ţigani. De asemenea, îi întăreşte satul Cruşia şi mai multe locuri dăruite de alţii, hotărând totodată modul de alegere a egumenului. Acest cinstit hrisov s-a scris după porunca marelui voievod Io Mircea şi domn a toată Ungrovlahia, în anul 6896 (1388), luna mai 20.

            Orleşti. Punct istoric, vechi ca timpul, cu rădăcini în negura veacurilor. Sat cu sclipiri de albastru la est, datorită dungii şerpuitoare a Oltului, şi armonii de verde la vest. Locul unde cântecul pământului îşi soarbe seva din tumultul Nisipoasei, din vitraliile fără sfârşit ale pădurii Corbu, şi din undele reci ale fântânii Teleşpan din matca Verzii.[2]

Arhitectura memoriei, ca ştiinţă şi ontologie, îl face pe Ilie Gorjan să parcurgă şi istoria la vedere a comunei Orleşti. Primul capitol se intitulează Cadrul natural. Fraze, în spiritul lui Nicolae Densuşianu, se întâlnesc la tot pasul: Aşezată în plin peisaj Getic, suprafaţa comunei Orleşti este marcată de două aliniamente de depresiuni şi dealuri sau: Glasul Oltului îmi vine în minte cu setea lui de albastru, cu zăvoaiele lui verzi, pline de nuiele subţiri ca luna, cu clipocitul apei printre pietrele limpezi ca cerul, cu podul de lemn agăţat de cablu şi purtând ameţit între margini roiuri de suflete, toate culegând zile de vară cu nisipul ca blana pisicii, călcat cu tălpi ruginite, toate plecate din lunga vară fierbinte.[3]

Fraze pentru utopia din livrescul informaţiei: Tabula Peutingeriana (sec III d.Hr) este cea mai veche hartă care indică cele trei drumuri ce străbăteau în primele secole ale erei noastre meleagurile Daciei. Valea Oltului reprezintă drumul strategic construit de romani cu vestitele castre de apărare. Îl întâlnim, de asemenea, prezent şi în primele documente româneşti. Multe dintre hrisoavele cu pecetea domnului Mircea cel Bătrân amintesc de râul Olt (din mai 1388, 4 septembrie 1388, 8 ianuarie 1392; 1402-1403). Este menţionat şi mai târziu în documentele lui Vlad Dracul (23 aprilie 1441), Vlad Ţepeş (6 aprilie 1457), Basarab cel Tânăr (9 ianuarie 1478), Vlad Călugărul (21 aprilie- august 1489), Radu cel Mare (martie 1497; 10 noiembrie 1497) etc.

            În lucrările cartografice cele mai reprezentative, numele Oltului este menţionat sub diferite forme (Alt, Aluta, Alutata, Alaut, Hot) etc. [4]In hărtile lui Ioanus Sambucus(1566), Caesius(1620) apare forma Aluta, iar în ale lui Schwantz(1722) şi Specht((1790)-Alt. Harta lui Fr.Schwantz trezeste un viu interes pentru noi prin bogatul material documentar pe care ni-l prezintă, oferindu-ne o imagine vie a drumului pe care-l parcurge Oltul în zona sa muntoasă. Este redată astfel,în mod plastic, noua cale Via Carolina, tăiată în stânca muntelui „ca o înnoire -după cum menţiona Nicolae Iorga-a vechii căi romane„.

            Oltul este prezentat- după cum subliniază Ana Tosa Turdeanu (din familia celebrului gramatician, Alexandru Tosa, cel care a descris etimologii celebre, cu reflexivităţi filosofice)- printr-o femeie numită Aluta cu mâna petrecută după gâtul bătrânului Danubius, iar

Nicolae Drăganu ,I. A. Candrea, Th. Capidan afirmă că numele Olt vine de departe din istoria milenară a geto dacilor.

            Există o cartografiere a fiecărui element simbolic al geografiei istorice, literare, geografie în sine, clasicitate, modernitate…Antropologie culturală din perioada veche, interbelică, postbelică.. Istoria ca factologie dinamică şi energie politropică: cercetări despre auctorial, concret spus, autoritătile de conducere a comunei între secolele 14-17, în secolul al 18-lea, în prima jumătate a secolului al 19-lea, în perioada Regulamentelor Organice, în timpul Revoluţiei de la 1848, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, autorităţile de conducere în perioada 1866-1918, 1918-1940, 1940-1944, 1944-1989, Orleşti – o comunitate rebelă, în timpul primului război mondial, al doilea război mondial, în perioada 1944-1989, viaţa economică, învăţământul, cultura, viaţa religioasă, activitatea culturală, tradiţii şi obiceiuri, portul popular, turism, sport, personalităţi locale. Personalităti politice, sociale, guverne, evenimente, dosare, procese verbale, rapoarte, viaţa partidelor, transformări, schimbări de epoci, pozitivitate şi negativitate (dificultăţile insumortabile, de zi cu zi, ale omului) în istoria unui popor, care se desfăsoară nu întotdeauna sub mantia binelui. Politica mare se răsfrânge şi în activitatea tăranului orleştean, harnic, gata întotdeauna să participe , să se organizeze în formele protestului , al revoltei.

O carte densă de sute de pagini, ca un discurs de minte şi suflet al autorului.

O personalitate interbelică vivantă:Theodor Geantă.

Prozatorul Traian Dobrinescu este o prezenţă notorie. Petre Gheorghe Govora este o personalitate de istorie mitologică, iar inginerul doctor în vini-viticultură este prazentat ca unul dintre celebitâţile locului în arta podgoriilor. Autorul acestor rânduri îsi aminteşte cu nostalgie de două personalităţi cu destin: Băzăvan Ilie, şef de promoţie al Liceului Pedagogic, Râmnicu-Valcea,1974, şi Saraolu Constantin, ilustru profesor de matematică, caractere de memorie colectivă, amândoi. Emilian Popescu este teologul de exceptie despre care am povestit. Un capitol de o laboriozitate metabolizată. Bibliografie multiplă, acribie strălucitoare. O monografie pentru minte şi suflet, cu raţiune mai mult decât bine temperată, pe drumul esopic al experierii dăruirii..

Prof. dr. Ion PREDESCU

 

[1] Ilie, Gorjan, Monografia comunei Orlești, județul Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, p.9.

[2] Ibidem, p.11.

[3] Ibidem, p.22.

[4] Ibidem, p.23.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *