Săptămâna în lung şi-n lat

Săptămâna în lung şi-n lat

… în Vâlcea

Sfânta Treime a lui Marin Marian

Îmi pare rău că trebuie să deschid rubrica de faţă cu o veste pentru mulţi dintre noi devastatoare: s-a stins din viaţă colegul şi prietenul nostrum, ziaristul din presa scrisă şi realizatorul de emisiuni TV, urmărit cu interes de publicul vâlcean, Marin Marian.
L-am cunoscut în 1990 şi am trăit împreună, atât cât ne-au permis timpul şi meseria, spectacolul presei locale cu bucuriile, dar şi cu tristeţile inerente, timp de 28 de ani. I-am apreciat luciditatea, onestitatea şi imparţialitatea în exercitarea profesiei asumate. Prietenul şi colegul nostrum rămâne un reper pentru cei care au ales să evolueze pe scena presei, să îndure biciul nemilos al criticilor publicului sau să primească aplauzele acestuia, după caz, cu nădejdea că aşa îi este de folos societăţii.
Dumnezeu şi gândul nostrum să-I lumineze calea în veşnicie, aşa cum i se cuvine unui patriot pentru care Ţara, Familia şi Profesia au fost Sfânta Treime.
Rămas bun, prieten drag!

Brăţări – cadou de la poliţişti

La Berbeşti, este ca-n Vestul Sălbatic: nu trece o săptămână fără un scandal de pomină, printe celelalte considerate de mai mică amploare, ţiganii terorizând atât oraşul, cât şi localităţile învecinate. Cum situaţia critică se perpetuează de vreo câţiva ani, spre disperarea populaţiei din zonă, prefectul Florian Marin s-a hotărât să pună piciorul în prag, convocându-i pe şefii IPJ Vâlcea şi ai IJJ pentru luarea de măsuri urgente, în aşa fel încât să fie restabilit regimu de siguranţă a cetăţenilor.
Rezultatele „chemării la ordin” nu au întârziat, pentru că au fost deja săltaţi cu propunere de arrest preventiv 5 ţigani cu vârste între 16-19 ani, care pe data de 8 iulie a.c., la ora 4 şi 25 au devastate un bar din Alunu, snopind în bătaie trei consumatori.
Cu candoarea tipic ţigănească, mimată parşiv, unul dintre agresori li s-a adresat poliţiştilor: „Dar, ce-am făcut, domne, că doar le-am dat nişte flori!”. Da, dar cu tot cu ghiveci şi cu tejghea, în cap… acum şi ţiganii au parte de nişte bijuterii de brăţări. Legate.

… în ţară

#, nu mai Rezist să nu vă spun

A fost dezvăluită identitatea huliganului care l-a agresat pe deputatul dr. Nicolae Bacalbaşa, la ieşirea din clădirea parlamentului, în drum spre staţia de metrou. Lepra este profesor de educaţie civică (!!!) şi probabil că l-a avut la rândul lui profesor pe preşedintele Ion Iliescu care la prima mineriadă, un veritabil război civil, le-a adresat mulţumiri hoardelor care lăsaseră în urmă zeci de morţi şi sute de răniţi în Bucureşti: „Vă mulţumesc dumneavoastră, dragi mineri, pentru spiritul şi atitudinea civică probate în aceste zile!”.
Nenorocirea este aceea că „spiritul şi atitudinea civică” din acel timp de beznă a României se manifestă şi azi, aşa cum am consemnat aici.

… în lume

Ratonul american şi Leul britanic

„Preşedintele SUA, Donald Trump, a fost primit la Windsor de Majestatea Sa Regina Elisabeth II a Marii Britanii, în cadrul protocolului servirii ceaiului, un obicei vechi de secole”.
Ştirea dată, comentată şi ilustrată cu imagini la Antena 3, de Radu Tudor, la modul cel mai elegant, ar fi trebuit să sune cumva mai ghiolbăneşte, pe înţelesul cowboyului: …în cadrul protocolului servirii ceaiului, un obicei mai vechi decât istoria SUA, ca să nu mai pomenim de castelul Windsor, mai bătrân şi mai spectaculos decât descoperirea continentului de peste Ocean.
Prin urmare, consemnăm că Regina a tratat imperial un ştrumf din prerie, fără ca ăsta să-şi dea seama de distanţa care îl separă pe bietul raton de Leul Britanic.

Ieri în Românica, azi în Costa Rica

Alina Bica a trecut graniţa din Costa Rica drept în Pana ma (!), motivând că la noul domiciliu traiul ar fi mai ieftin pentru o bugetară amărâtă din România, surprinsă în perioada de glorie de paparazzi intelligence alături de Elena Udrea la Paris, făcând shopping în magazinele destinate bogaţilor lumii, ca şi cum şi-ar fi umplut coşul din magazinele „Molia” situate în Piaţa Centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea.
Cică, prietena ei Elena Udrea i-ar fi dat dreptate vechii partenere de shopping, plângându-se în nenumărate rânduri din îndepărtatele zări că viaţa ar fi prea scumpă acolo unde, după şi-a polenizat pistilul în Grecia, a plecat să-şi desăvârşească fructul rezultat din experienţa marelui savant sovietic Miciurin care a încrucişat capra de tăiat lemne cu fierăstrăul.
Ce va ieşi la lumină la deşertarea trăiştii ne va spune probabil Ilie Năstase, într-un puseu de inspiraţie cum l-a avut pe acela în care a comis un comentariu referitor la sarcina campioanei Serena Williams.
Sursele noastre dissimulate în budoarul ei din exil susţin că Elena Udrea va naşte între 25 – 35 octombrie, dar nu precizează anul. Dacă cititorii noştri vor avea răbdare, îi vom informa şi asupra acestui amănunt deocamdată nesemnificativ, până la inaugurarea săptămânii de 9 zile, a lunii de 36 şi a naşterii pruncului la vârsta înrolării în gherilele panameze, cu echipamentul militar complet şi înarmat până în dinţi. Am zis dinţi? Mă rog, veţi admite şi asta, dacă tot aţi acceptat restul!
De un singur lucru mă tem că nu mi s-ar împlini profeţia: să nu cumva să apuce să-l creştineze definitiv în Canalul Panama, Iordanu” mă-sii de viaţă amară, că nu poţi şti nici când vine şi nici când se duce!

Petrinel Ştefănescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *