Bacalaureat 2018 – agonie şi extaz

Bacalaureat 2018 – agonie şi extaz

 

În Vâlcea rata de promovare după contestaţii a fost de 69,13%, cu două procente mai mare decât anul trecut. Am înregistrat două medii de 10, performanţă realizată de Sebastian Dumitraşcu (Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab) şi Cristina Enache de la Colegiul Naţional Gib Mihăescu din Drăgăşani.
La polul opus, se situează surpriza neplăcută pe care ne-au oferit-o absolvenţii liceelor Pleşoianu, Ferdinand I şi Henri Coandă: doar 12 elevi au reuşit să ia medii de trecere. Aceeaşi dezamăgire şi în dreptul elevilor de la Liceul Chimic, unde numai 14 candidaţi au izbutit să se laude cu media salvatoare.
La Olăneşti, în nota celor expuse anterior, consemnăm dezastrul de la Liceul Iustinian Marina: ZERO PROMOVABILITATE! Schimbaţi urgent numele liceului, domnilor, că se prăpădeşte de ruşine în mormânt bietul patriarh care într-o aşa situaţie nu-şi poate permite să intervină cu o minune. Ar fi sub onoarea lui şi prea mult peste condiţia morală şi intelectuală a urmaşilor.
Cine s-a îndoit că o ştire merită să devină editorial este invitat să-şi schimbe opinia în faţa evidenţei. Prietena redacţiei noastre, Ana Hodoroagă, de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, pe care o ştim de când era un ghindocel doar un pic mai mare decât racheta de tenis de câmp cu care se juca, acum o domnişoară decorativă în peisajul tineretului frumos şi deştept al Vâlcii, ne-a bucurat sufletul cu rezultatele ei la bacalaureat: 9,10 la Biologie, 9,50 la Limba română şi 8,00 la Matematică, rezultând o medie generală care îi face onoare pe podiumul performerilor examenului dur al maturităţii. Drum bun, luminos şi presărat cu florile preţuirii, în studenţie, cu precizarea că rămâne prietena noastră de nota 10 cu felicitări!

Petrinel Ştefănescu

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *